Directorul general al companiei farmaceutice americane Moderna, Stephane Bancel, a declarat miercuri că este „rezonabil” să presupunem că ne apropiem de etapele finale ale pandemiei, transmite CNBC.
„Cred că acesta este un scenariu rezonabil. Există o şansă de 80% ca, pe măsură ce evoluează Omicron sau virusul SarsCov-2, vom vedea virusuri din ce în ce mai puţin virulente”, a afirmat Bancel, când a fost întrebat despre opiniile potrivit cărora pandemia de Covid-19 ar putea fi acum în faza finală.