Şeful IŞJ Timiş: Carantina şi-a arătat efectul în mediul educaţional

Şeful IŞJ Timiş: Carantina şi-a arătat efectul în mediul educaţional

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că perioada de carantină zonală şi-a demonstrat efectele pozitive, în ultimele două săptămâni fiind raportate cele mai puţine cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 din toamna trecută.

Noile contaminări s-au înregistrat în rândul elevilor şi al angajaţilor din învăţământ care au desfăşurat activităţi faţă în faţă.

"Situaţia pe ultimele două săptămâni arată că avem 17 elevi şi 55 de angajaţi infectaţi. Este vorba doar despre elevii şi cadrele didactice care desfăşoară activităţi faţă în faţă, nu şi despre cei din online, care sunt acasă, izolaţi. Remarcăm faptul că această carantină şi-a arătat efectul din perspectiva comunităţii educaţionale, în ultimele 14 zile avem cel mai mic număr de copii şi cadre didactice infectate la nivelul judeţului, corelat cu situaţia cumulată de la sfârşitul lunii octombrie. Dar faptul că şcolile au rămas închise va avea efecte care se vor vedea în viitor", a afirmat Marin Popescu, într-o conferinţă de presă.

Cumulat, din luna octombrie până azi, în judeţ nu a existat niciun caz de elev spitalizat cu COVID, dar 433 au fost carantinaţi, din care 214 în Timişoara; 15 cadre didactice au fost spitalizate, din care şapte în Timişoara. Numărul cadrelor didactice infectate cu SARS-CoV-2 care au decedat în această perioadă a ajuns la opt, ultimul deces fiind înregistrat săptămâna trecută, la o şcoală din Timişoara.

Din octombrie, 855 de angajaţi din sistemul de învăţământ timişean au fost în carantină/izolare, dintre care 616 în Timişoara.

În altă ordine de idei, Marin Popescu a precizat că dacă joi Timişoara va ieşi din carantină, elevii ar putea reveni la şcoală, ţinând cont, însă, de noile scenarii impuse la nivel naţional.

Orele remediale, cu prezenţă faţă în faţă, se vor desfăşura dacă rata de infectare va scădea sub 6 la mia de locuitori, dar în prezent, indicele este de peste 7,5 în Timişoara. În localităţile cu rata de infectare sub 6, acestea se vor putea desfăşura conform programării. 

Sursa: Agerpres

Afla mai multe desprecarantinaeducatieefectetimis
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt