Executivul va aproba, joi, o hotărâre pentru prelungirea stării de alertă. Se va lua inclusiv o decizie cu privire la noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox şi dacă va fi schimbată ora 02.00 dimineaţă, prevăzută în decizia iniţială a CNSU.
Astăzi este şedinţă la Guvern pentru prelungirea stării de alertă. „În hotărârea precedentă, ştiţi foarte bine, că era până la ora 2.00 dimineaţa. Vom vedea dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment noi nu am luat o decizie, vom lua o decizie”, a spus Florin Cîţu la finalul şedinţei Guvernului, de miercuri, întrebat ce vor face autorităţile cu privire la solicitarea Bisericii Ortodoxe ca restricţiile de circulaţie să fie ridicate în noaptea de Înviere.