Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 28 martie - 3 aprilie, 54,5% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Ilfov şi Iaşi.
Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere publicat miercuri, 40,6% dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 50% erau fie imediat după imunizare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
Conform raportului, 37,6% dintre decese s-au înregistrat în Dolj, Prahova, Arad, Galaţi şi Bucureşti, iar 76,2% dintre acestea au fost la persoane nevaccinate.
De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în prezent, 86,3% dintre decese au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,6% la bărbaţi.
Conform INSP, 93,6% dintre pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 care au murit aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
agerpres.ro