Spitalul mobil de la Leţcani, din judeţul Iaşi, a fost redeschis. Internarea pacienţilor cu COVID-19 au reînceput chiar de luni. Măsura a fost luată de autorităţi după ce rata de infectare a crescut într-un ritm alert în judeţul Iaşi.
„La Spitalul de la Leţcani vor fi internaţi de astăzi, 31 ianuarie 2022, primii pacienţi, după o lună de când unitatea medicală a fost închisă. Activitatea a fost suspendată în perioada în care numărul cazurilor COVID-19 a fost în scădere.
Pacienţii COVID-19 vor fi internaţi la Spitalul de la Leţcani, nu transferaţi din celelalte unităţi medicale. Sunt disponibile 70 de paturi pentru patologia COVID-19, forme uşoare şi medii, şi 40 de locuri în secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă. Acestea vor fi operaţionalizate treptat, în funcţie de numărul solicitărilor”, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi, pentru bzi.ro.
În ultimele două zile, la Iaşi au fost raportate peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19.