Rată peste 6 la mie, activităţi fără nevaccinaţi

Rată peste 6 la mie, activităţi fără nevaccinaţi
Profimedia

Numărul tot mai mare de infectări vine la pachet cu noi măsuri restrictive pentru toate localităţile în care rata de
incidenţă trece de 6 la mie. Masca va fi purtată din nou şi pe stradă, iar pentru a merge la restaurant, la meciuri sau concerte, varianta testării nu mai este valabilă. Oamenii sunt obligaţi să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boala sars cov 2. Altfel, nu vor putea intra. Singurul loc ce rămâne deschis indiferent de infectări este şcoala.

Noile decizii pentru localităţile ce au depăşit pragul de 6 infectări la 1.000 de locuitori, nu sunt deloc blânde. La
competiţii sportive, cinema, spectacole sau restaurante au voie sa intre doar cei care s-au vaccinat sau care au trecut prin boală. Spaţiile vor fi folosite la o capacitate de 50%, iar toate aceste activităţi se vor încheia la ora 24.

In salile de fitness, salile de jocuri de noroc sau in locurile de joaca pentru copii, regulile sunt la fel. Mai mult, in toate aceste localităţi, masca redevine obligatorie în toate spaţiile publice închise şi deschise, inclusiv pe stradă. De la toate aceste măsuri sunt exceptaţi însă copiii care nu au împlinit 12 ani şi nu se pot vaccina.

Iar bilanţul ultimelor 24 de ore confirmă că deocamdată nu am depăşit vârful valului 4. Au fost confirmate aproape 11 mii de noi infectări, dintr-un număr de 67 de mii de teste. S-au înregistrat şi 169 de decese ale
pacienţilor infectaţi cu Sars Cov 2, iar alte 1.391 de persoane sunt în stare gravă la ATI. Harta României se colorează tot mai mult în roşu, iar cea mai mare rată de infectare este în judeţul Ilfov de aproape 8 la 1.000 de locuitori.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt