Profesorii nu vor să facă teste elevilor

Profesorii nu vor să facă teste elevilor

Deşi nu au ajuns încă în şcoli, testele de salivă pentru elevi au stârnit deja zeci de discuţii controversate. În timp ce
profesorii refuză să le facă, ministerul Educaţiei cere ministerului Sănătăţii să hotărască dacă testarea poate fi
făcută acasă, de către părinţi.

Un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret arată că 75% dintre profesori nu sunt de acord să fie direct implicaţi în recoltarea probelor elevilor.

Medicii spun că profesorii vor trebui să fie atenţi, pentru ca elevii să fie testaţi corect.

Procedura nu este una complicată. Sunt singurele teste care se fac foarte uşor, susţin medicii.

După lungi aşteptări, ministerul Sănătăţii anunţă că testele de salivă vor ajunge efectiv în şcoli la sfârşitul acestei
săptămâni. Până când ministerul Sănătăţii va spune dacă părinţii pot să-i testeze acasă pe copii, regulile rămân clare: elevii vor fi testaţi în sălile de clasă lunea şi joia. Iar în cazul în care rezultatul este pozitiv, vor fi anunţaţi părinţii copilului, iar bolnavul va fi izolat în cabinetul medical sau într-un spaţiu special amenajat. Grav e că momentan doar 18 la sută dintre şcolile româneşti au un cabinet medical.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt