Prin alergare… spre vaccinare! Aşa ar putea suna sloganul autorităţilor din Abrud, micul orăşel al Apusenilor. Edilii de aici au organizat un cros pentru toate categoriile de vârstă chiar în centrul localităţii dublând evenimentul cu un maraton al vaccinării. Campioanele olimpice Gabriela Szabo şi Simona Amânar au dat startul întrecerii.
A fost ziua maratoanelor la Abrud, în judeţul Alba. Copiii au dat tonul, iar adulţii au intrat şi ei în joc. Atât la vaccinare cât şi la alergare.
Sportul înseamnă, fără îndoială, sănătate. Iar asta au demonstrat-o şi adulţii care s-au încumetat să ia startul la
cros.
Autorităţile din Alba recunosc faptul că în localităţile mici, şi mai cu seamă în zona rurală, vaccinarea se desfăşoară greu.
Reprezentanţii Primăriei Abrud spun că acest eveniment este doar primul dintr-un lung şir de acţiuni menite să promoveze sănătatea în rândul populaţiei.