Premierul interimar Florin Cîţu a vizitat, duminică, spitalul modular Pipera pentru a verifica stadiul lucrărilor şi a anunţat că, începând de marţi, primii aproximativ 100 de pacienţi, bolnavi de COVID-19, vor putea fi îngrijiţi aici.
"Am fost să verific stadiul lucrărilor de la spitalul modular Pipera şi să mă asigur că devine funcţional cât mai repede, chiar zilele acestea. Primii pacienţi, aproximativ 100, vor putea fi îngrijiţi la Pipera începând de marţi. În două săptămâni, vor fi 374 de paturi cu oxigen pentru bolnavii COVID, ceea ce înseamnă că reducem presiunea de pe UPU. P.S.: Soluţia să scăpăm de pandemie rămâne tot vaccinarea", a scris Florin Cîţu pe Facebook.
Şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat a mers duminică la spitalul modular de la Pipera.
"Facem această vizită să vedeam etapa în care este spitalul. De marţi sperăm că o să înceapă să primească pacienţi. (...)Vor fi 374 de paturi maxim, dar vor începe pentru prima dată cu primii 100 săptămâna asta. (...) În interior se lucrează şi este chiar foarte bine pregătit şi urmează să vină şi echipamente medicale", a precizat Raed Arafat.
El a spus că personalul care va activa va fi de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, suplimentat şi din afara ASSMB.
"Concentratoarele au intrat în ţară şi o să ajungă în noaptea asta la depozitul nostru, care este în zona Prahova, şi mâine dimineaţă vor fi aduse aici", a adăugat Raed Arafat, referindu-se la concentratoarele de oxigen solicitate prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
Sursa: Agerpres