Arhipelagul Seychelles, un adevărat paradis turistic pentru românii cu dare de mână, este pe cale să devină primul stat din lume care va atinge aşa-zisa imunitate de turmă. Mai mult de jumătate dintre locuitori au fost imunizaţi, iar până la finalul lunii va fi atins pragul de 70%, un procent suficient pentru imunizarea populaţiei.
Seychelles, o ţară insulară cu mai puţin de o sută de mii de locuitori, a cărei economie este dependentă de turism a dus o campanie de vaccinare la foc automat. Scopul declarat al autorităţilor este obţinerea imunităţii colective a populaţiei, fapt ce ar transforma micul stat din Oceanul Indian în cea mai dorită destinaţie de vacanţă.
Succesul campaniei de vaccinare din Seychelles este o floare rară. În Europa, numărul insuficient de doze face ca mai multe state din Uniunea Europeană să rupă rândul şi să intre la negocieri cu actori din afara Europei. Astfel, Austria şi Danemarca anunţă îşi unesc forţele cu Israelul pentru a produce vaccinuri de a doua generaţie, capabile să ţină sub control noile mutaţii ale COVID-19.
De asemenea, cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a discutat telefonic şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, iar unul dintre subiectele abordate a fost achiziţionarea de vaccinuri ruseşti. O posibilă comandă va fi realizată, însă, doar dacă serul Sputnik V va fi aprobat în Uniunea Europeană.