Presiune maximă pe secţiile de terapie intensivă

Presiune maximă pe secţiile de terapie intensivă

Criza paturilor de la ATI se resimte tot mai acut în spitalele din Timişoara. Pacienţii care au dezvoltat forme grave de covid ajung pe un pat de ATI doar în măsura în care un alt bolnav eliberează locul. Prin vindecare sau deces. Cu un grad de ocupare zilnic de 100 la sută, medicii de la Spitalul Victor Babeş au înfiinţat chiar o secţie de pre-terapie.

34 de paturi au fost operaţionalizate în secţia pre-terapie a Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş. Practic, mai multe saloane de la parterul secţiei de Pneumologie au fost adaptate la noua întrebuinţare.

Pacienţii din secţia de pre-terapie, sunt monitorizaţi şi consultaţi de un specialist ATI care se alătură echipei
medicale formată din pneumologi. Toţi cei aflaţi în această secţie sunt conectaţi la aparatura de respiraţie. Singurul lucru care nu se poate face în pre-terapie este intubarea pacientului.

Toţi cei care au fost internaţi până acum în această secţie nou înfiinţată au o formă severă de Covid 19. Cei mai mulţi sunt nevaccinaţi.

Cea mai tânără pacientă din acestă secţie are 28 de ani. A fost adusă cu ambulanţa pentru că nu mai putea respira.

Într-un alt salon, un bărbat de 54 de ani respiră şi el doar cu ajutorul apartelor Alţi pacienţi sunt la limita intubării şi medicii se lupta pentru viaţa lor

Medicii de la Victor Babeş spun însă că în 2-3 zile întreaga secţie ar putea fi ocupată şi au cerut ajutorul celorlalte spitale pentru a deschide şi acolo asemenea secţii. În ultimele 24 de ore în Timiş au fost înregistraţi 294 de pacienţi infectaţi cu Sars-CoV 2. 4 persoane au pierdut lupta cu virusul. Timişoara, a ajuns la o rată de infecţie de 7.15 la mia de locuitori.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: