O fetiţă de numai un an a devenit primul pacient din lume care a trecut printr-un transplant de intestin de la un donator decedat. A fost o operaţie de o complexitate incredibilă pentru că o infecţie este foarte probabilă şi de cele mai multe ori, fatală în intervenţiile la intestin.
După patru luni de stat sub supraveghere strictă în spital, Ema poate să meargă în sfârşit, acasă. Încă din primele zile de viaţă, părinţii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. Până la decizia medicilor de o face operaţia, situaţia devenise un calvar, iar speranţele din ce în ce mai mici.
Corpul Emei este prea fragil pentru a face întreaga operaţie dintr-o dată. De aceea, timp de cinci luni, au fost trei interventii Ultima a fost transplantul şi a însemnat implementarea unei tehnici noi, nicodată folosită până acum pentru un copil atât de mic. Practic, chiar dacă donatorul moare, organele lui sunt menţinute active pentru o perioadă care poate ajunge şi la cinci zile.
Echipa de medici de la Spitalul Universitar din Madrid a făcut cercetrări timp de 3 ani pentru a fi siguri că o astfel de operaţie poate avea succes.