Prelungirea stării de alertă, din septembrie, va aduce şi noi restricţii

Prelungirea stării de alertă, din septembrie, va aduce şi noi restricţii

Rata de infectare a intrat pe o pantă ascendentă, lucru car determină autorităţile să ia în calcul noi restricţii. O hotărâre în acest sens ar putea fi luată chiar înainte de începerea anului şcolar.

Dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat că noi restricţii pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 vor fi stabilite prin hotărârea de guvern de prelungire a stării de alertă, cel mai probabil pe 12 septembrie.   

Potrivit acestuia, autorităţile au în vedere măsuri care să păstreze economia funcţională. „Să ajungi să închizi economia total, din nou, nu este o soluţie. S-au luat măsuri, s-au dat soluţii, s-a dat posibilitatea de vaccinare şi venim după asta şi ne uităm că dacă va creşte numărul ce facem, reînchidem integral restaurantele, reînchidem integral tot ce a funcţionat şi a fost închis atunci? Şi atunci, soluţia cealaltă este, pe unele zone, să ai anumite reglementări. Ok, este creştere foarte mare în oraş, atunci intră în locaţiile astea persoanele care sunt protejate sanitar, să permitem locaţiilor respective să funcţioneze mai departe. Asta e o măsură de sănătate publică pe o perioadă limitată”, a explicat dr. Raed Arafat.  În transportul public nu vor fi impuse restricţii, întrucât este considerat serviciu esenţial, dar va rămâne obligatorie purtarea măştii de protecţie. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt