Aparatul ECMO, cunoscut sub denumirea de „plămân artificial”, care a fost împrumutat de un spital privat din Sibiu, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, nu a fost folosit şi va fi dat înapoi. Medicul şef al ATI spune că aparatul e de generaţie veche, iar consumabilele ajung după trei luni, scrie Mediafax.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au transmis punctul de vedere al medicului şef al Secţiei Clinice ATI, dr. Mihai Sava, referitor la plămânul artificial, pe care medicii din ATI nu îl folosesc, deşi îl au la dispoziţie, împrumutat de la un spital privat.
Potrivit SCJU, aparatul ECMO nu a fost folosit pentru că era de generaţie veche şi ATI Sibiu nu are personal calificat pentru oxigenarea extracorporală. În plus, consumabilele pentru acest aparat vin cu termen de livrare de trei luni.
În plus, medicul şef ATI Sibiu spune că „studiile de specialitate au indicat că oxigenarea extracorporală la pacienţii cu insuficienţă respiratorie gravă secundară infecţiei cu Covid-19 nu aduce beneficii, mortalitatea fiind de aproape 100%”.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu transmit că după discuţiile cu reprezentaţii clinicii private şi pentru a nu perturba activitatea acesteia, s-a decis ca, până la specializarea personalului Secţiei ATI în această procedură şi până la achiziţionarea consumabilelor necesare, aparatul să fie înapoiat.
Doi pacienţi COVID-19 în stare gravă au fost duşi, de la Sibiu la clinici din Germania, pe banii lor, deoarece nu li s-a putut asigura tratament cu aparat ECMO.