Cifra de afaceri a pieţei serviciilor medicale private din România a crescut cu 18% faţă de 2018 şi a fost cu aproape 330% peste nivelul din 2010, la aproximativ 14 miliarde de lei în 2019, estimarea pentru anul trecut, cel al izbucnirii pandemiei de coronavirus, fiind însă apropierea de pragul de 15 miliarde de lei, pe fondul procesului de testare şi al cererii crescute de servicii din privat, în contextul direcţionării eforturilor din spitalele publice către tratarea pacienţilor COVID 19. Mai mult, rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii medicale private a crescut cu 30% faţă de 2018 şi a fost de aproape 37 de ori (+3.570%) mai mare decât în 2010, la 2,6 miliarde de lei în 2019, datorită condiţiilor pe care pacienţii români le găsesc în spitalele private: calitatea serviciilor oferite, aparatura performantă şi condiţiile spaţiilor de consult, tratament şi intervenţii.