Peste 16 mii de persoane s-au vaccinat la cel mai mare maraton, organizat în acest weekend în Capitală, la Sala
Palatului şi la Biblioteca Centrală. Faptul că cele două centre au fost deschise non stop şi oamenii nu au avut nevoie de programare se pare că a funcţionat. Dacă nu v-ati vaccinat până acum, încă aveţi timp să o faceţi. Maratonul se încheie mâine dimineaţă, la ora 8.
Vaccinarea a mers mână în mână cu Sărbătoarea, la Biblioteca Naţională. Cei care au venit aici să se imunizeze
au făcut-o pe acorduri de vioară şi pian. În centrul de vaccinare s-au aflat Violonistul Andrei Tomescu şi pianista
Sânziana Mircea, care au susţinut un concert de Ziua Europei.
Au fost cozi de zeci de metri - în a treia zi de maraton . Ţinta de zece mii de persoane imunizate s-a atins de azi-noapte, iar autorităţile au suplimentat dozele de vaccin.
La Sala Palatului a venit să se vaccineze.şi 12 rugbyşti de la CLUBUL Sportiv Dinamo
Şi cântăreţul Alin Oprea s-a imunizat la maraton.
Cu gândul la vacanţe, la evenimentele care acum sunt interzise, sau la sănătate, oamenii şi-au aşteptat rândul la
imunizare.
Maratonul vaccinării continuă până mâine dimineaţă, la ora 8.