Pacienţii cronici cer redeschiderea spitalului Colentina

Pacienţii cronici cer redeschiderea spitalului Colentina

Mii de pacienţi cronici care erau trataţi la Spitalul Colentina din Capitală înainte de pandemie…nu au mai putut ajunge la medicii la care se tratau de obicei, iar asta a însemnat pentru mulţi dintre ei agravarea bolii. Managerul unităţii sanitare spune că spitalul trebuie redeschis şi pentru pacienţii cu alte afecţiuni, nu doar pentru cei care au covid 19, şi că modul în care este structurat spitalul permite acest lucru. Un oficial al Ministerului Sănătăţii ne-a declarat recent că se lucrează la un Ordin care prevede reorganizarea spitalelor din Capitală, însă nu a spus şi…când se va întâmpla acest lucru şi…ce spitale vor reveni la activitatea de dinaintea pandemiei. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional.

Anne Mary Manolache are Lupus, o boală autoimună care poate provoca inflamaţii şi dureri în orice parte a corpului. Este o afecţiune gravă, caracterizată, printre altele, de perioade acute ale bolii, când toate simptomele bolii se intensifică. Anne a avut un astfel de episod al bolii recent. A ajuns la camera de gardă a Spitalului Universitar.

Firesc ar fi fost însă ca Anne să poată intra în Spitalul Colentina, acolo unde este medicul care îi urmăreşte starea de sănătate şi unde există o secţie specială unde sunt văzuţi pacienţii cu afecţiuni complexe precum este cea a ei. Spitalul Colentina este însă unitate sanitară dedicată exclusiv tratării pacienţilor cu covid 19 de un an întreg, fiind redeschis anul trecut pentru pacienţii cronici pentru perioade prea scurte de timp.

Problema spitalului Colentina este una cât se poate de serioasă şi urgentă. Aici se găsesc secţii unice în ţară, cu specialişti pregătiţi să trateze afecţiuni extrem de dificile. În anul de pandemie medicii au tratat numai cazuri de covid 19, fiind nevoiţi să lase în urmă pacienţi cu diferite afecţiuni care doar aici îşi găseau tratament şi vindecare.

Grav este că, de exemplu, faţă de 2019, când au fost operaţi 810 oameni prin programul naţional de ortopedie, în 2020 numărul acestora a fost de doar 230, iar anul acesta nu a fost operat niciun pacient prin acest program. În plus, la finele lunii trecute 650 de persoane erau trecute pe listele de aşteptare pentru endoprotezare.

Managerul spitalului spune că şi medicii de mâine vor avea mult de suferit. La spitalul Colentina sunt clinici universitare de top unde fac pregătire foarte mulţi studenţi la medicină şi medici rezidenţi, activitate mult diminuată în pandemie.

Nu se ştie încă dacă în spitalul Colentina vor putea intra în viitorul apropiat şi pacienţii care au alte afecţiuni decât covi-19. Acest lucru va fi stabilit cel mai probabil de un Ordin aflat acum în lucru pe masa autorităţilor din sănătate şi care ar trebui publicat cât de curând. Înainte de pandemie, cele peste 800 de cadre medicale tratau în spital anual peste 200.000 de oameni, veniţi din întreaga ţară.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: