Oameni bulversaţi de reguli

Oameni bulversaţi de reguli

Este a treia zi în care în 28 de spitale din Bucureşti s-au deschis centre de testare PCR. Doar că procedura nu a fost înţeleasă de pacienţi. Oamenii se prezintă la testare în unităţile sanitare fără să se fi înregistrat anterior la DSP. Medicii fac apel la oameni să respecte regulile, altfel nu-i pot testa. De asemenea, dacă sunt simptomatici, îi pot pune în pericol şi pe alţii.

Acest bărbat a venit dis de dimineaţă la centrul de testare al DSP de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Nu sunase la DSP, nu se înregistrase nici online, deci nu avea un cod de înregistrare pe baza căruia putea să fie testat. Le-a spus medicilor că are simptome şi că nu a ştiut despre această regulă. A sunat la DSP de la spital.

Nici această femeie nu avea cod de înregistrare. Spunea că are simptome şi că este contact direct. Potrivit legii, ar fi trebui să stea în carantină. A vrut însă să se testeze PCR, fără să se fi înregistrat anterior la DSP.

Medicii au fost nevoiţi să pună la vedere un afiş cu regulile care trebuie respectate pentru testare.

Cei care au urmat procedura- s-au înregistrat pe site-ul DSP sau la telefon şi au primit prin SMS sau pe email un cod de înregistrare au fost testaţi fără probleme. Centrul de testare din cadrul spitalului universitar funcţionează separat de testarea pacienţilor şi este deschis non-stop.

La spitalul Universitar din Bucureşti s-au testat în primele două zile aproximativ 400 de persoane. În cele două zile de funcţionare, în centrele de testare situate în mai multe unităţi sanitare din Capitală au fost recoltate peste 2400 de probe biologice cae au fost trimise spre labaratoarele aflate în contract cu DSP Bucureşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt