La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost raportate 4.478 de infectări, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 399 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Numărul total al infectărilor a ajuns în România 1.139.505 de cazuri, dintre care 1.075.499 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Până în prezent, 35.359 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbaţi şi 37 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.