Restaurantele, cluburile şi cinematografele vor putea rămâne deschise până la ora 24 chiar şi după ce rata de infectare trece de 6. Dar numai pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Asta prevede hotărârea de guvern aprobată astăzi. Şi nunţile se vor putea organiza, dar accesul cu test negativ nu va mai fi permis. Din nou, doar cei care au vaccin sau au dost infectaţi în ultimele şase luni vor putea participa. O altă noutate este că masca redevine obligatorie pe stradă. Hotărârea intră însă în vigoare zilele următoare. Astăzi rămân valabile vechile reguli.
Potrivit noilor reglementări, nunţile şi botezurile vor putea fi organizate în continuare chiar dacă rata de infectare trece de 6 la mia de locuitori. Condiţia este ca toţi participanţii să fie vaccinaţi sau trecuţi prin boală. Iar la restaurant să fie ocupată cel mult 50% din capacitatea maximă, dar fără să depăşească 200 de persoane.
Noile reguli stabilesc şi că operatorii economici pot ţine mai mult deschis. Tot pentru vaccinaţi şi trecuţi prin boală.
Carantina de noapte este intodusă în weekend, după ce incidenţa trece de 6 şi în timpul săptămânii când sare de 7,5%. Cei care au făcut vaccinul vor putea circula şi după ora 20.
O altă noutate este că masca redevine obligatorie pe stradă la incidenţa de peste 6.