Nunţi amânate peste noapte

Nunţi amânate peste noapte

Unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa unui om - nunta - a devenit coşmarul zilelor noastre pentru tineri. Mirii şi miresele trăiesc un stres continuu şi se văd nevoiţi să amâne marele eveniment nu de pe o zi pe alta ci de pe o lună pe alta până-n primăvară! De când a început pandemia, regulile s-au tot schimbat din mers. Acum, nunţile sunt permise cu maximum 200 de persoane vaccinate, doar până la miezul nopţii. În aceste condiţii, majoritatea tinerilor au preferat să amâne marele eveniment.

Şapte din zece nunţi plănuite pentru 2020 au fost anulate sau amânate. Cei mai mulţi dintre tineri şi-au pus speranţa în anul 2021. Doar că, odată cu explozia cazurilor de COVID 19, industria a fost pusă iar în stand by. Fie de frica virusului, fie pentru că nu îndeplinesc condiţiile impuse de autorităţi, mirii şi miresele se văd nevoiţi să amâne marele eveniment. Este şi cazul Mariei Iordănescu. A avut căsătoria civilă iar cea religioasă şi petrecerea ar fi trebuit să aibă loc în acest weekend.

Maria speră că va putea organiza nunta mult visată în 2022.

Nuntă cu certificat COVID, cu maximum 200 de persoane, cu durată liminată - sunt câteva dintre condiţiile impuse de autorităţi. Doar că aceste reguli aduc pierderi uriaşe celor din industrie.

Pentru 2021 au fost plănuite aproximativ 150 mii de nunţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt