La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 379 de noi cazuri de COVID-19. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 138 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Numărul total al infectărilor cu SARS-CoV-2 a ajuns în România 1.076.533 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.035.902 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Până în prezent, 30.092 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate 52 de decese (24 bărbaţi şi 28 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Hunedoara, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 15 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.