Nu sunt necesare pregătire medicală sau condiţii speciale de lucru pentru testele cu salivă

Nu sunt necesare pregătire medicală sau condiţii speciale de lucru pentru testele cu salivă

Ministerul Sănătăţii informează, miercuri, că testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pot fi utilizate în scop preventiv pentru încercarea de depistare timpurie a unor cazuri de infecţie asimptomatice în rândul elevilor cu SARS-CoV-2, iar folosirea acestora nu necesită pregătire medicală sau condiţii speciale de lucru.

"Testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pot fi utilizate în scop preventiv, pentru încercarea de depistare timpurie a unor cazuri de infecţie asimptomatice în rândul elevilor. Rezultatul pozitiv al unui test de salivă, ridică suspiciunea de posibilă infecţie (caz suspect) şi trebuie urmat de diagnostic prin metoda RT-PCR sau de un test antigen rapid. Pentru folosirea testelor nu este necesară pregătire medicală sau condiţii speciale de lucru. Ca urmare, legislaţia în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu. În acest context, decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă revine sistemului educaţional", informează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, la nivelul sistemului educaţional, unităţi de învăţământ sau Ministerul Educaţiei, după caz, "se vor putea stabili fluxurile pentru preluarea-predarea testelor, corectitudinea prelucrării/interpretării acestora, corectitudinea raportării şi către cine se va face raportarea, în funcţie de numărul de utilizatori, personalul didactic şi nedidactic existent disponibil, numărul de cadre medicale de la nivelul unităţilor de învăţământ etc".

"Introducerea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă a fost solicitată de către Ministerul Educaţiei încă din luna februarie a acestui an şi tot această instituţie a solicitat specialiştilor din Sănătate o instrucţiune de utilizare. Ministerul Sănătăţii asigură cadrele didactice, dar şi pe părinţi de întreaga consideraţie şi înţelegere privind situaţia creată, dar reamintim că testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă nu reprezintă un act medical. Aceasta este o măsură de prevenţie ce poate fi aplicată în scopul identificării rapide a unor posibile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. În toate situaţiile, testele din salivă trebuie validate prin testare RT-PCR sau testare rapidă", subliniază Ministerul Sănătăţii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt