Nou val de infectări, iminent

Nou val de infectări, iminent

România poate ajunge la 50 de mii de cazuri zilnice de Covid-19 în următoarele 14 zile! Este anunţul sumbru făcut de o importantă clinică privată. Cifrele raportate oficial ar fi de până la cinici ori mai mici decât cele reale, spun şi voci din lumea medicală. Chiar şi în aceste condiţii, infectările cu Omicron cresc de la o zi la alta. Iar centrele de vaccinare sunt goale în continuare

În două săptămâni, numărul cazurilor de Covid-19 ar putea exploda. O analiză realizată de specialiştii unui lanţ de spitale private scoate la iveală o prognoză cutremurătoare. Numărul infectărilor zilnice ar putea ajunge la un nivel record. De 50 de mii de persoane. Cert este că Omicron, varianta extrem de contagioasă a Covid, se transmite deja la nivel comunitar

Numărul mare de îmbolnăviri este rezultatul renunţării la măsurile de prevenţie. Crăciunul şi Revelionul au fost
perioade în care puţini au mai ţinut cont de restricţii. Iar medicii trag alarma. Într-o postare pe Facebook, un
specialist din Timişoara surprinde dezastrul din spitale

"Printre pacienţii internaţi a fost şi un cuplu, pe soţie am internat-o pe secţia ATI la 5 minute după decesul soţului!
Iar un alt caz este cel al unui fiu aflat în terapie, iar tatăl lui la morgă"

Vaccinul, singura armă împotriva pandemiei, rămâne o opţiune nepopulară. În centrele de profil bate vântul

Până în prezent, în România au fost confirmate aproape 300 de cazuri de infectare cu Omicron.

Recordul absolut de infectări în România datează din 19 octombrie. Atunci peste 18 mii de români au fost diagnosticaţi ca purtători ai virusului SarsCov2.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt