Molnupiravir, autorizat în Marea Britanie

Molnupiravir, autorizat în Marea Britanie

Primul medicament din lume creat special pentru boala covid 19 a primit autorizaţie de punere pe piaţă în Marea Britanie. Este vorba despre molnupiravir, un antiviral oral autorizat pentru tratamentul formelor uşoare şi moderate de covid 19 în cazul pacienţilor care au cel puţin un factor de risc pentru evoluţia către o formă severă a bolii. Ca terapie orală, molnupiravir vine astfel în completarea gamei de vaccinuri şi terapii utilizate până acum în lupta anti covid, susţin reprezentanţii companiei producătoare. Până acum SUA s-a angajat să cumpere 1,7 milioane de cutii de molnupiravir, după ce acesta va fi autorizat de Agenţia Federală pentru Alimente şi Medicamente de acolo. Firma a încheiat acorduri şi cu Marea Britanie pentru aproape 500.000 de cure de tratament. La noi acest medicament va ajunge după ce va fi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt