Reprezentanţii companiei Moderna au anunţat că vor solicita aprobarea pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 şi la copiii cu vârste între 6 luni şi 6 ani. Cererea va fi depusă atât la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA), cât şi la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Cei de la Moderna susţin că studiile clinice au demonstrat faptul că vaccinul este sigur şi a produs un răspuns imunitar puternic la această grupă de vârstă. Astfel, două doze a 25 de micrograme administrate copiilor din această grupă de vârstă au generat niveluri de anticorpi similare cu nivelurile atinse în urma administrării a două doze de 100 de micrograme la tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, scrie Agerpres.