Mesajul Ralucăi Turcan pentru cei care nu vor să se vaccineze: “Nu putem spune că riscul a trecut”

Mesajul Ralucăi Turcan pentru cei care nu vor să se vaccineze: “Nu putem spune că riscul a trecut”

Raluca Turcan a afirmat că vaccinarea împotriva COVID, alături de respectarea măsurilor sanitare, este singura cale pentru ca viaţa tuturor să revină la normal, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

„Prima doză de vaccin împotriva COVID-19 a fost administrată astăzi asistentei medicale Mihaela Anghel care, acum 10 luni, prelua primul pacient confirmat din România. Campania de vaccinare începe, aşa cum este şi firesc, cu oamenii fără de care sănătatea noastră nu ar fi în siguranţă. Tot în prima etapă vor fi vaccinaţi angajaţii din centrele sociale, iar administratorii acestor centre vor face programarea rezidenţilor din centre pentru etapa a doua. În cazul beneficiarilor se vor organiza echipe de vaccinare mobile care se vor deplasa pentru a administra vaccinul în locaţiile respective. Ieri, primele 10.000 de doze de vaccin au ajuns în ţară şi, săptămânal, vor veni în jur de 140.000 de doze. România va beneficia de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin, iar numărul de vaccinuri este suficient pentru toţi cei care optează pentru imunizare”, a scris Raluca Turcan, duminică, într-o postare pe pagina sa pe Facebook.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt