Meniurile de un euro pentru studenţii afectaţi de criza coronavirusului, măsura salvatoare care formează cozi în Franţa

Meniurile de un euro pentru studenţii afectaţi de criza coronavirusului, măsura salvatoare care formează cozi în Franţa

Un meniu complet la un euro reprezintă un ajutor nesperat la care apelează mulţi studenţi din Franţa, care şi-au pierdut locurile de muncă informale din cauza măsurilor antiepidemice, scrie sâmbătă EFE într-un reportaj din Paris, relatează Agerpres.

După protestele din ianuarie, în care studenţii denunţau nesiguranţa economică în care se află, dar şi emoţională, dat fiind că nu pot merge la ore şi nici nu se pot întâlni cu colegii, guvernul a decis să permită cantinelor universitare să ofere hrană la un euro pentru cei mai nevoiaşi dintre ei.

Însă au apărut şi alte iniţiative private, cum este cazul restaurantului parizian Le Reflet, situat în cartierul Le Marais, unde "s-a pus în mişcare un întreg lanţ al solidarităţii", datorită furnizorilor şi donatorilor, a declarat pentru EFE responsabilul localului Le Reflet, Olivier Vellutini.

Cu atât mai mult cu cât acest restaurant este un proiect social şi are, în rândul personalului său, tineri cu sindromul Down cărora le oferă pregătire în domeniul HORECA. Dintre cei 13 angajaţi ai restaurantului, opt au sindromul Down. Spiritul acestui proiect este "să ajutăm persoanele cu trisomia 21" să-şi găsească un loc de muncă, explică Vellutini.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt