Guvernul britanic are în vederea impunerea obligativităţii vaccinării împotriva COVID-19 pentru personalul medical, în încercarea de a stopa infecţiile din mediul spitalicesc, a declarat duminică secretarul de stat pentru vaccinarea anti-COVID-19, Nadhim Zahawi, transmite Reuters, citată de Agerpres.
„Orice guvern responsabil trebuie să aibă această dezbatere, să se gândească la modalităţi de a-i proteja pe cei mai vulnerabili asigurându-se că personalul care trebuie să aibă grijă de aceste persoane este vaccinat”, a declarat coordonatorul campaniei britanice de vaccinare pentru Sky News.