Mai puţin de jumătate dintre românii de la oraş vor să se vaccineze împotriva COVID-19 (studiu)

Mai puţin de jumătate dintre românii de la oraş vor să se vaccineze împotriva COVID-19 (studiu)

Mai puţin de jumătate (46%) dintre românii din mediul urban au afirmat că sunt dispuşi să se vaccineze împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ un sfert (27%) declară că nu au luat încă o decizie în privinţa acestui lucru, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicităţii joi.

Datele iSense Solutions arată că 27% dintre persoanele intervievate nu sunt de acord să se vaccineze în prezent, dar pe termen mai lung, 85% dintre românii din mediul urban s-ar vaccina împotriva COVID-19, chiar dacă o bună parte şi-ar dori să mai aştepte o perioadă pentru a se convinge că vaccinul este eficient sau sigur.

Totodată, patru din zece români (40%) au subliniat că s-ar vaccina imediat ce vaccinul ar fi disponibil, în timp ce doi din zece români (18%) îşi propun să se vaccineze doar după ce vaccinul a fost administrat unui număr suficient de mare de persoane pentru a se asigura că nu există efecte adverse pe termen scurt.

De asemenea, un alt segment important (26%) declară că ar aştepta cel puţin un an pentru a vedea efectele pe termen mediu şi lung ale vaccinului. În schimb, doar 15% refuză să se vaccineze.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt