Mahler: E dur să fii pacient la 50 de ani, să faci Covid şi să ţi se spună că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti

Mahler: E dur să fii pacient la 50 de ani, să faci Covid şi să ţi se spună că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a atras atenţia la Digi24 că în ultimele săptămâni au fost pacienţi Covid care au făcut complicaţii din punct de vedere al circulaţiei sângelui la nivelul mâinilor şi al picioarelor. Este o simptomatologie diferită faţă de cea constatată în cazurile anterioare de îmbolnăvire, iar aceasta duce la situaţii dramatice de cele mai multe ori.

Mahler a vorbit despre cazurile tulburătoare ale pacienţilor care ajung la riscul de a le fi amputate picioarele.

"Din păcate, această pandemie în ultimele luni a adus, aşa, o prăpastie între noi, lumea medicală şi oameni, ceea ce este extrem de trist, pentru că, fără încredere în noi, cadrele medicale, şi noi, fără ajutorul lor, nu putem face nimic.

Trebuie să fim parte a aceleiaşi acţiuni, fiecare cu aportul lui. E adevărat, dacă vorbim de COVID este limitată informaţia, o descoperim şi parcă fiecare val ne aduce în faţă o simptomatologie diferită, complicaţii diferite.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt