Lipsa măştii, amendată cu 30 de mii de euro

Lipsa măştii, amendată cu 30 de mii de euro

Tot mai multe ţări din jurul României declară starea de urgenţă şi instituie carantine la nivel naţional. După ce ieri
Ungaria intra oficial într-un lockdown parţial, astăzi în Republica Moldova a fost decretată starea de urgenţă. Iar în statele din vest, măsurile restrictive sunt dublate de amenzi tot mai consistente. În Spania, nepurtarea măştii de protecţie este sancţionată cu până la 30 de mii de euro.

De astăzi, masca de protecţie a devenit obligatorie pentru toate persoanele de peste şase ani din Spania. Regula se aplică în toate spaţiile publice interioare şi exterioare, inclusiv pe plajă şi la bazinele de înot. Până în prezent, măsura era lăsată la latitudinea autorităţilor regionale. Ca să se asigure că măsura va fi respectată întocmai, autorităţile de la Madrid au anunţat amenzi record, de până la 30 de mii de euro.

Între timp, dincolo de Prut, în Republica Moldova, a fost decretată din nou starea de urgenţă.

Deterioararea situaţiei epidemiologice se resimte de altfel în toate statele din jurul României. Ieri, Ungaria a prelungit carantina naţională până pe 8 aprilie. Bulgaria se află şi ea în lockdown naţional, iar şcolile, restaurantele şi centrele comerciale au fost închise încă de săptămâna trecută. Până pe 10 aprilie, şi capitala ucraineană Kiev se află în carantină din cauza creşterii semnificative a numărului de infectări.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt