La UPU, ca pe front

La UPU, ca pe front
ABACAPRESS.COM

Pacienţi trataţi pe scaune sau pe tărgi, conectaţi la măştile de oxigen, în lipsa unui pat la ATI. Sunt imagini desprinse parcă de pe front, filmate în unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Universitar din Capitală. Aici, sute de pacienţi se luptă să trăiască şi se roagă să poată ajunge, din nou, acasă la cei dragi. Toţi sunt nevaccinaţi. Un lucru este, însă, cert. Vaccinarea, rămâne chiar şi pentru cei care au refuzat până acum serul salvator, singura speranţă că nu vor mai reveni pe un pat de spital.

Pacienţi trataţi în cort…pe scaune sau pe tărgi transformate în paturi! Aceasta este imaginea care te izbeşte încă de la intrarea în curtea spitalului Universitar din Capitală. Sunt pacienţi aflaţi în stare gravă, pentru care, conectarea la o mască de oxigen înseamnă o urmă de speranţă pentru supravieţuire.

În unitatea de primiri urgenţe a spitalului este ca pe front! La fiecare 10 minute, o ambulanţă mai aduce câte un pacient aflat în stare critică. Medicii duc o luptă contracronometru pentru a le putea găsi bonavilor de covid un loc în care să poată fi contectaţi la oxigen.

În acest moment, în Spitalul Universitar din capitală sunt internaţi 350 de pacienţi, infectaţi cu COVID19.

Niciunul dintre pacienţii internaţi nu este vaccinat. Acum…toţi aşteaptă să se vindece ş… să se poată imuniza după…

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate alte 12.474 de noi îmbolnăviri cu virusul sars cov 2. Alţi 481 de oameni au murit din cauza infecţiei. Medicii abia mai fac faţă presiunii şi încep să cedeze. Din cauza oboselii şi a stresului mult prea mare, un medic de la Spitalul Universitar a clacat…

În toată ţara sunt internaţi în acest moment peste 20.000 de oameni, dintre care 1875 ocupă un pat la ATI.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt