Italia se îndreaptă cu paşi repezi spre normalitate. Cele mai multe dintre restricţiile impuse la începutul pandemiei vor fi curând ridicate. Se va renunţa chiar şi la masca de protecţie, atât în aer liber cât şi în spaţiile închise.
Toate centrele comerciale din Italia au fost redeschise. La fel şi barurile, restaurantele şi hotelurile. Italienii pot merge, din acest weekend, şi la sălile de sport.
În aproximativ 1 lună, Italia va introduce un „paşaport verde” digital. Documentul poate fi obţinut după efectuarea rapelului, în baza unui test negativ sau dovedind că au trecut prin boală.
Italia a renunţat şi la carantina obligatorie pentru persoanele care vin din România sau din statele Uniunii Europene. Guvernul italian a anunţat că pentru a intra în Peninsulă este necesar doar un test Covid negativ.