Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, acuză că înainte de alegerile de anul trecut realitatea în ceea ce priveşte
epidemia de coronavirus a fost deformată - şi aşa am fi avut mai puţine cazuri de infectări. Mai exact, spune Voiculescu, din calcul incidenţei ar fi fost scoase focarele şi lipsesc şi „vreo două zile”. Toate aceste acuzaţii au fost făcute pe o reţea socială.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a scris pe o reţea socială, într-un comentariu la o postare a fostului ministru al
Muncii, Violeta Alexandru, în prezent, deputat PNL că „felul inovativ” în care a fost calculată incidenţa înainte de alegeri, i-a ridicat semne întrebare şi acuză că au fost folosite unele „artificii”.
Violeta Alexandru spunea, în postarea sa, că, în contextul creşterii numărului de infectări cu COVID 19, contează ca cei care fac declaraţii să aibă credibilitate în faţa publicului şi atragea atenţia că afirmaţiile politice sporesc îngrijorarea. Însă Alexandru spune că afirmaţiile nu-l vizau pe Vlad Voiculescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit în tot acest scandal şi a transmis că este vorba despre o
formulă de calcul diferită faţă de anul trecut, şi nu o măsluire a datelor.
Anul trecut, în România s-au desfăşurat două rânduri de alegeri, în plină pandemie: locale - în septembrie şi
parlamentare - în decembrie.