Ministrul demisionar al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că Sănătatea a ajuns „la fundul sacului”. Personalul medical şi registratorii din centrele de vaccinare nu au primit banii pentru munca lor din luna mai, cauza fiind „tergiversarea rectificării bugetare”.
Ioana Mihăilă a spus, într-o conferinţă de presă marţi, că lipsa banilor nu este o noutate, dar s-a acutizat în ultimele săptămâni.
„Ceea ce ţin să întăresc este că eu am anunţat premierul şi membrii Guvernului încă din luna aprilie de riscul ca această situaţie să apară. Faptul că rectificarea bugetară a fost tergiversată este lucrul care ne-a făcut să ajungem la fundul sacului”, a spus Mihăilă.
Întrebată dacă tergiversarea nu a venit cumva pe fondul crizei politice, Mihăilă a răspuns că dacă nu ar mai fi apărut această problemă politică, rectificarea ar fi trecut „atunci când ar fi trebuit să treacă, la începutul lunii august”. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost redus riscul ca lipsa de finanţare să se acutizeze, potrivit ministrului.