Întârzieri la livrarea vaccinului Pfizer

Întârzieri la livrarea vaccinului Pfizer

La doar o zi de la debutul campaniei de vaccinare anti Covid în Europa, au apărut primele probleme. Este vorba despre transportul vaccinului produs de Pfizer BionTech care întârzie cu o zi în opt state europene. Compania producătoare nu poate asigura stocarea dozelor la temperatura de minus 80 de grade pe perioada transportului. Pe de altă parte, pandemia pornită din China încă le dă coşmaruri oficialilor de
la Beijing. Iar cei care au dezvăluit catastrofa care a fost declanşată din Wuhan sunt aruncaţi în închisoare.

Potrivit autorităţilor din Spania, problemele legate de transportul dozelor de vaccin sunt din cauza temperaturii la care trebuie menţinut vaccinul, adică de minus 80 de grade. Un oficial al Ministerului Sănătăţii de la Madrid a spus că a primit un mesaj de la fabrica din Belgia, de unde sunt trimise vaccinurile, potrivit căruia transportul ar urma să ajungă marţi, în loc de luni.

Cu toate acestea, campania de vaccinare continuă, iar unii pacienţi din categoria de risc au avut chiar puterea să glumească. Este cazului unui danez în vârstă de 79 de ani.

Nu foarte departe de Danemarca, în Polonia, oamenii de vârsta a doua sunt ceva mai sceptici cu privire la vaccin.

Duminică, în prima zi de vaccinare, doar jumătate de cadrele medicale de la un spital Covid din Varşovia s-au înscris pentru vaccinare. Premierul Poloniei a făcut apel la medici şi asistente să se vaccineze pentru că de ei depinde imunizarea colectivă.

În acest timp, in Israel a fost instituită, pentru a treia oară, carantina naţională. În paralel este intensificată campania de vaccinare iar autorităţile speră ca în luna martie ţara să iasă din starea de urgenţă. Actuala carantină va dura trei săptămâni şi se speră la o reducere a ratei infectării. La o populaţie de 9 milioane, Israelul are aproape 400 de mii de cazuri de covid şi 3210 decese.

O bloggeriţă din Wuhan, care în urmă cu un an a relatat despre izbucnirea pandemiei de coronavirus din acest oraş chinez, a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Ea a fost acuzată că a răspândit bârfe şi a provocat necazuri. Apropiaţii ei veniţi la tribunal nu au fost lăsaţi să o vadă.

Autorităţile comuniste de la Beijing au încercat să cenzureze încă din primele zile ale izbucnirii epidemiei din Wuhan toate mesajele de alertă transmise de doctori sau de oameni simpli. În schimb, presa a anunţat cu fast că epidemia a fost învinsă şi au fost semnalate oficial doar puţin peste patru mii de victime.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt