Întârzieri în livrarea vaccinurilor

Întârzieri în livrarea vaccinurilor
injection

Este anchetă în Norvegia după ce 23 de vârstnici au murit la două săptămâni după ce au primit vaccinul Pfizer. Cei care verifică situaţia spun însă că nu există o legătură clară între decese şi vaccin, însă explică faptul că este totuşi posibil ca reacţiile adverse comune să agraveze bolile preexistente în cazul bătrânilor. Între timp, în lume s-a depăşit deja pragul de 2 milioane de decese din cauza Covid-19, iar în multe ţări au apărut deja probleme legat de aprovizionarea cu vaccinuri.

Medicii din Norvegia fac acum evaluări atente în cazul persoanelor în vârstă. După ce 23 de bătrâni au murit după ce au fost imunizaţi cu vaccinul de la Pfizer, experţii Agenţiei Europene a Medicamentului au anchetat o parte dintre decese şi au ajuns la concluzia că este posibil ca reacţiile adverse la vaccin, precum febra, greaţa sau diareea, să ducă la decesul celor vaccinaţi. Nu a fost stabilită însă o concluzie
clară în acest sens.

Între timp, decesele puse pe seama Covid 19 nu contenesc în lume. Secretarul general al ONU a deplâns pierderea celor 2 milioane de vieţi omeneşti din întreaga lume, însă a subliniat şi faptul că vaccinarea are loc în principal în ţările bogate, cele care au reuşit să cumpere doze suficiente de ser, în timp ce cele sărace au fost lăsate în aşteptare.

China va ajuta Cambodgia cu un milion de doze de vaccin iar printre primii vaccinaţi vor fi medicii şi asistentele medicale. Între timp, în Europa apar probleme legate de transportul dozelor de vaccinn.

Şi Statul New York se confruntă cu deficienţe în lanţul de aprovizionare cu vaccin, iar centrele de vaccinare au fost nevoite să anuleze mai multe programări.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: