Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” explică, într-un comunicat de presă, de ce este transportat vaccinul împotriva noului coronavirus în cutii de pizza. Potrivit comunicatului, dozele de vaccin au fost împărţite în cutii mai mici decât cele în care au fost livrate de producător, iar din cauza sărbătorilor de iarnă, perioadă în care furnizorii de ambalaje nu au avut activitate, institutul a folosit astfel de cutii luate din comerţ.
Toate vaccinurile sunt, însă, distribuite în condiţiile recomandate de către producător, respectându-se cu stricteţe lanţul de frig impus, precizează institutul.
„În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la folosirea ca ambalaj de transport pentru flacoanele de vaccin împotriva COVID-19 a unor cutii inscripţionate Pizza, facem următoarele precizări:
Vaccinul Pfizer-BioNtech este livrat de către producător în cutii cu dimensiunile 230/230/40 mm ce conţin 195 de flacoane a câte 5 doze fiecare.