În vacanţă în Grecia doar cu vaccin

În vacanţă în Grecia doar cu vaccin

Vacanţa în Grecia mai este posibilă doar pentru cei vaccinaţi. Peninsula elenă a intrat pe lista galbenă a statelor cu risc epidemiologic ridicat, aşa că, cei care aveau vacanţa de Paşte planificată şi nu erau vaccinaţi trebuie să se
reorienteze sau să o anuleze. Altfel, la întoarcere vor sta 14 zile în carantină. Vestea a creat haos şi i-a luat prin
surprindere chiar şi pe greci.

De luni Grecia şi-a deschis graniţele pentru turiştii români, însă la nicio săptămâna autorităţile au decis: Grecia intră pe lista galbenă alături de alte state pe care românii le alegeau pentru concedii. Aşadar, în vacanţă mai poate pleca doar cine s-a vaccinat şi are 10 zile de la rapel sau cine a făcut infecţia în ultimele 90 de zile şi dovedeşte că are anticorpi. Decizia a dat peste cap planurile turiştilor.

Acum, Ana trebuie să se reorienteze.

Decizia autorităţilor de la Bucureşti i-a bulversat chiar şi pe greci, care se pregăteau să îşi întâmpine primii turişti.

Cei mai mulţi turişti fac tot posibilul să plece către o altă destinaţie, iar singurele variante care le-au mai rămas sunt să rămână în România sau să plece în Egipt sau ţări exotice.

Turcia, Dubai, Maldive sau Bulgaria se află şi ele pe lista galbenă. Turiştii speră acum ca Grecia să iasă de pe această listă până pe 15 mai, când deschide sezonul turistic pentru toată lumea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt