Guvernul face miliardul cu amenzi COVID - Sancţiunile aplicate românilor cu argumentul de nerespectare a restricţiilor pentru combaterea COVID-19 au ajuns la 1 miliard de lei

Guvernul face miliardul cu amenzi COVID - Sancţiunile aplicate românilor cu argumentul de nerespectare a restricţiilor pentru combaterea COVID-19 au ajuns la 1 miliard de lei

Valoarea totală a amenzilor aplicate în România cu argumentul de nerespectare a restricţiilor impuse pentru combaterea COVID-19 a ajuns la circa 1 miliard de lei, respectiv 983,5 milioane lei la 24 iunie, potrivit datelor transmise Profit.ro de către Ministerul de Interne. Suma este aferentă celor 1,88 milioane de sancţiuni aplicate, astfel că rezultă un nivel mediu al amenzii de peste 520 de lei. Miliardul este, însă, pe hârtie, nefiind clar ce sumă a şi fost încasată efectiv de stat de pe urma acestor amenzi. "Vă comunicăm faptul că, potrivit datelor existente până la data de 24 iunie 2021 la nivelul structurii de profil din Aparatul Central al Ministerului Afacerilor Interne, de la momentul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României au fost aplicate 1.876.351 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 983.545.691 de lei", a transmis MAI pentru Profit.ro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: