Îngrijorător este faptul că tot mai mulţi români se îmbolnăvesc în acelaşi timp şi de gripă şi de covid, fapt care poate duce la complicaţii grave şi chiar la deces. Ultimul caz de acest fel este al unei femei de 65 de ani care s-a stins la Spitalul Municipal din Timişoara. A avut simultan şi gripă şi covid şi nu era vaccinată împotriva acestor afecţiuni.
O femeie de 65 de ani care a fost diagnosticată cu infecţie simultană cu virus gripal şi cu sars cov 2 s-a stins la Spitalul Municipal Timişoara. Este primul caz din judeţul Timiş de deces al unui pacient cu această dublă infecţie. Femeia avea şi alte boli asociate şi nu era vaccinată împotriva virusului gripal şi Sars Cov 2.
Co-infecţiile sunt mai întâlnite în acest sezon de viroze. Până acum au fost raportate 15 astfel de situaţii de infecţii simultane, cu virsul gripal şi cu sars cov 2, si 19 de infecţie simultană cu virus gripal şi virus sinciţial respirator. Iar copiii nu sunt scutiţi din păcate de prezenţa simultană a mai multor infecţii.
La Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală a fost internat un copil de numai trei ani cu triplă infecţie. Din fericire el s-a recuperat şi este bine acum. În acest context dificil recomandările autorităţilor din sănătate sunt clare: evitarea spaţilor aglomerate aerisirea spaţiilor închise şi portul măştii. De asemenea ajută mult şi respectarea orelor de odihnă şi exerciţiile fizice zilnice, fără însă a suprasolicita organismul.