Noi detalii noi în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre. Medicul din Iaşi care este acuzat de abuz în serviciu şi-ar fi obligat rezidenţii să facă operaţiile în locul lui. Aceştia făceau zeci de intervenţii zilnic fără să aibă pregătirea necesară. Noaptea trecută medicul Dan Tesloianu a fost dus la Arestul Central din Bucureşti unde va sta cel puţin 30 de zile. Avocatul susţine că doctorul este nevinovat şi că doar a vrut să salveze vieţi, chiar dacă ştia că procedura este ilegală.
,,M-am temut foarte mult pentru viaţa mea, pentru că am văzut moartea cu ochii". Aceasta este mărturia unei foste paciente a doctorului Tesloianu. În luna mai a anului 2021 femeie a fost operată şi i s-a montat un defibrilator. Ce a urmat după este însă greu de imaginat, spune pacienta.
După ce a făcut operaţia femeia a decis să nu mai meargă deloc la medicul cardiolog Dan Tesloianu. Spune că acesta s-a comportat urât şi nu i-a explicat nicio secundă de ce se simte aşa rău. Aparatul care i-a fost implantat a început să funcţioneze abia după câteva zile atunci când a mers la alt medic care a ajutat-o să îşi revină.
Poliţiştii au găsit dovezi care arată că un medic rezident, care era coordonat de doctorul Tesolainu ar fi montat şi el mai multe stimulatoare cardiace deşi nu avea voie. Autorităţile l-au pus sub control judiciar timp de 60 de zile şi i-au interzis să mai profeseze.
Colegiul Medicilor din România condamnă categoric modul în care medicul Tesloianu a procedat. Avocatul care îl reprezintă pe Dan Tesloianu susţine că medicul este nevinovat. Avocatul susţine că pacienţii erau anunţaţi că urmează să primească un stimulator cardiac scos dintr-un cadavru.
Şi presa internaţională scrie despre cazul medicului de la Iaşi. Reuters a fost prima agenţie care a abordat acest subiect. Jurnaliştii din străinătate au documentat cazul şi scriu că sistemul medical românesc este printre cele mai puţin dezvoltate din Uniunea Europeană. Articole despre cazul de la Iaşi au scris şi The Guradian, Independent şi Jerusalem Post.