FMI laudă Elveţia pentru răspunsul la pandemie şi pentru politica monetară expansionistă

FMI laudă Elveţia pentru răspunsul la pandemie şi pentru politica monetară expansionistă

Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat sprijinul faţă de politica monetară expansionistă a Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), care are ca obiectiv limitarea aprecierii francului elveţian, transmite Reuters.

"Oficialii FMI au fost de acord că SNB trebuie să menţină caracterul acomodativ al politicilor monetare, pentru a ajuta la ancorarea aşteptărilor în ce priveşte inflaţia, şi pentru a ţine seama de potenţialele riscuri la adresa stabilităţii financiare", se arată în cel mai recent raport al FMI privind Elveţia.

Săptămâna trecută, SNB a indicat că în viitorul apropiat nu există motive de schimbare a politicii monetare ultra-expansioniste iar potenţialul nivel mai ridicat al inflaţiei nu reprezintă un motiv de schimbare a direcţiei.

Fondul Monetar Internaţional a lăudat autorităţile elveţiene pentru "răspunsul solid, prompt şi extins" la pandemia de coronavirus (COVID-19).

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt