Noul val pandemic obligă autorităţile să înăsprească restricţiile în mai multe state europene! După ce în Austria sa
impus lockdowon-ul pentru nevaccinaţi, acum guvernul a anunţat noi reguli pentru toată populaţia. De asmenea, ar putea fi introdusă vaccinarea obligatorie. Noi reguli au fost impuse şi în Germania, în Belgia dar şi în cea mai vaccinată regiune din lume, Gibraltar.
După ce guvernul austriac a decis impunerea unui lockdown pentru cei nevaccinaţi, mii de francezi s-au adunat în faţa Ambasadei Austriei din Paris pentru a protesta.
După ce a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de la începutul pandemiei, guvernul austriac se pregăteşte pentru o carantină la nivel naţional, atât pentru nevaccinaţi cât şi pentru cei vaccinaţi. Două mari oraşe au introdus deja această măsură. Şi în Germania au fost impuse noi reguli după ce pandemia a scăpat de sub control în ultimele zile.
Măsurile s-au înăsprit şi în Gibraltar, regiunea cu cele mai multe persoane vaccinate din lume! Din cauza creşterii ratei de infectare, festivităţile de Crăciun au fost anulate.
O altă ţară europeană care e puternic afectată de noul val pandemic e Belgia. Din această cauză, autorităţile au anunţat că masca de protectie rămâne obligatorie şi că angajaţii trebuie să treacă pe cat posibil la telemuncă. Astfel, belgienii vor lucra patru zile pe săptămână de acasă până la mijlocul lunii decembrie.