Nouă etapă de relaxare a restricţiilor - Concertele se pot organiza cu peste 2.500 de persoane vaccinate, iar nunţile pot avea loc la interior cu 300 de invitaţi, dacă toţi sunt imunizaţi / Se deschid cluburile şi discotecile pentru cei vaccinaţi

Nouă etapă de relaxare a restricţiilor - Concertele se pot organiza cu peste 2.500 de persoane vaccinate, iar nunţile pot avea loc la interior cu 300 de invitaţi, dacă toţi sunt imunizaţi / Se deschid cluburile şi discotecile pentru cei vaccinaţi

O nouă etapă de relaxare a măsurilor anti-COVID intră în vigoare la 1 iulie, cu facilităţi pentru persoanele vaccinate. Dată fiind incidenţa scăzută a cazurilor de coronavirus la nivelul întregii ţări, creşte numărul persoanelor care pot participa la diferite evenimente în aer liber, dar şi la nunţi, botezuri sau competiţii sportive. Numărul creşte încă şi mai mult – până la capacitatea maximă a spaţiilor – dacă toate persoanele sunt vaccinate. De asemenea, se deschid discotecile şi cluburile, până la ora 02.00, dar doar pentru cei care fac dovada vaccinării. Persoanele care nu fac parte din aceeaşi familie pot merge pe stradă în grupuri de câte zece, iar la activităţile recreative în aer liber pot participa 30 de persoane. În sălile de fitness nu mai este obligatorie masca de protecţie, dacă se asigură 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană. 

Guvernul a decis noi măsuri de relaxare, valabile de la 1 iulie.

Activităţile culturale, artistice şi de divertisment pot fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condiţiile asigurării unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi doar dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt