Etapa a doua a vaccinării, un haos

Etapa a doua a vaccinării, un  haos

Etapa a doua de vaccinare împotriva noului coronavirus a debutat cu stângul în aproape toată ţara! Vorbim fie de oraşe în care vaccinul nu a mai ajuns, fie de centre de imunizare care nu sunt funcţionale. Chiar şi acolo unde medicii au putut inocula prima doză pacienţilor, nervii au fost întinşi la maximum din cauza aglomeraţiei create în centrele de profil.

La Craiova a fost agitaţie încă înainte ca uşile centrului de vaccinare să se deschidă. Sistemul de înregistrare pentru vaccinul anti-covid s-a blocat aproximativ o oră, astfel că zeci de oameni au aşteptat în frig la intrare, nemulţumiţi că programările le-au fost amânate.

Un alt mare oraş, o situaţie similară. Un singur centru de vaccinare din Suceava deserveşte întreaga populaţie a celui mai mare centru urban al Bucovinei.

Probleme sunt de altfel la nivelul întregului judeţ. Astăzi ar fi trebuit să fie funcţionale 14 centre de vaccinare. În realitate sunt operaţionale fix jumătate. Celelalte nu pot funcţiona pentru că primăriile nu au dat încă aviz ca acestea să fie transformate în puncte de imunizare.

La malul mării, mii de constănţeni au fost programaţi pentru vaccinarea COVID la o adresă greşită. Oamenii au primit pe email adresa Spitalului Militar de pe Bulevardul Mamaia, în loc să fie direcţionaţi la Spitalul ridicat de Armată pe stadionul de lângă Gară.

Doar astăzi au fost programaţi 480 de constănţeni la Spitalul Armatei de pe stadion. Vârstnicii stau în picioare, în frig, iar unii dintre ei nu reuşesc să intre deloc, dacă nu figureaza în tabelele de pe internet.

La Galaţi, numărul centrelor de vaccinare este mulţumitor, spun reprezentanţii autorităţilor locale. Le lipseşte însă vaccinul. În Sala Sporturilor din oraş, ar putea fi vaccinaţi 12 oameni simultan. Cantitatea mică de ser disponibil face ca un singur punct de vaccinare să fie utilizat de personalul medical.

Şi aici ca şi în întreaga ţară puţini dintre cei veniţi la vaccinare au fost programaţi de medicii de familie.

La Timisoara cateva sute de persoane s-au inscris pe platformele de vaccinare în prima zi. Cei mai multi, la Spitalul CFR din Timisoara. Aici a fost inghesuiala inca de la prima ora. Programul de scanare a cartilor de identitate a fost şi el blocat timp de câteva zeci de minute astfel încât documentele au fost introduse manual.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt