Trei sferturi dintre părinţi refuză categoric să-şi vaccineze copiii anti-covid. Asta în timp ce şcolile din România devin focare iar clasele îşi mută, rând pe rând, cursurile online. Ministrul Educaţiei a găsit, teoretic, soluţia pentru revenriea rapidă în bănci a elevilor infectaţi- testarea gratuită. Gratuitatea este, însă, până la un punct , astfel că tot părinţii vor ajunge să plătească.
Ministrul Educaţiei a anunţat că statul va suporta costul testării elevilor bolnavi de covid care vor să revină la şcoală în cea de-a opta zi după ce au intrat în contact cu un coleg sau dascăl infectat
Asta doar teoretic. Practic, pot fi numărate pe degete şcolile din România în care există cabinete medicale. Mai exact doar 18% dintre ele. Iar cum DSP-ul abia mai face faţă numărului mare de solicitări, cel mai probabil părinţii care vor să-şi ducă din a 8-a zi copiii la şcoală, îi vor testa din banii lor. Situaţia infectărilor din şcoli atinge praguri din ce în ce mai mari. În toată ţara sunt peste 13 mii de elevi şi peste 4 mii de profesori infectaţi cu Sars-cov-2.
Iar dorinţa părinţilor de a-i vaccina lipseşte. Un sondaj făcut de Ministerul Educaţiei la care au participat aproape 300 de mii de părinţi arată că peste 77% dintre ei refuză categoric să-şi imunizeze copiii, 15% sunt nehotărâţi
şi doar 7,5% sunt de acord. Rezultatele studiului sunt probate de realitatea din centrele de vaccinare. În ultima săptămână s-au imunizat în medie 2.500 de elevi zilnic. Într-o uşoară creştere faţă de începutul anului şcolar dar insuficient de mare pentru a ca în scoli să nu mai apara cazuri. Coordonatorul campaniei de Vaccinare atrage atenţia părinţilor asupra riscurilor la care îşi expun propriii copii prin refuzul de a-i vaccina.
Sorin Cîmpeanu a venit şi cu veşti bune pentru elevi, în primul rând. Bursele şcolare vor creşte substanţial. Cele de performanţă vor fi de 5 ori mai mari iar cele de merit se vor dubla. A fost crescută, însă, media minimă anuală de la care elevii pot beneficia de aceste burse
Anul şcolar trecut peste 500 de mii de elevi au luat burse de performanţă şi aproarpe 350 de mii, burse de merit.
Ministrul educaţiei a găsit o soluţie şi pentru lipsa acută de cadre didactice- creşteri salariale începând cu la 1 ianuarie.