DSP: O echipă va merge mâine la Witting

DSP: O echipă va merge mâine la Witting

După ce v-am dezvăluit în exclusivitate că în Spitalul Foişor cu mai este niciun pacient cu covid internat şi că pacienţii cu afecţiuni ortopedice pot reintra acolo, acum vorbim despre o altă situaţie incredibilă: la Spitalul CF Witting din Capitală, unitate covid, mai este internat în secţia de ATI un singur pacient cu această afecţiune. Asta în timp ce sunt pacienţi cu alte afecţiuni care se sting pentru că nu pot fi trataţi acolo.

Foarte mulţi pacienţi care au alte afecţiuni au nevoie urgentă de îngrijire la Spitalul CF Witting din Capitală, spune directorul medical. O parte chiar şi-au pierdut viaţa pentru că nu au putut ajunge la controale în acest spital, deşi aveau boli grave.

În acest moment un singur pacient cu covid mai este internat în unitatea sanitară. Şi asta în contextul în care la spital lucrează în total peste 300 de angajaţi.

De două săptămâni, în loc să trateze pacienţi în spitalul lor, mai mulţi medici de la Witting au fost detaşaţi la altă unitate sanitară. Practic 6 chirurgi de la Witting lucrează la spitalul CF 2. Unul dintre ei este medicul chirurg Laurenţiu Ungurianu. Specialistul explică situaţia de dinainte de pandemie de la Witting, când mii de pacienţi erau trataţi aici.

Spitalul CF Witting din Capitală are o capacitate de 320 de paturi. Conducerea unităţii sanitare a făcut mai multe
demersuri pentru redeschidere. Joia trecută a depus documentaţia la DSP Bucureşti pentru obţinerea avizului de
funcţionare ca spital non covid, deoarece, fiind spital pavilionar, nu se pot organiza circuite mixte.

Şeful DSP Bucureşti a explicat jurnaliştilor Focus că documentaţia depusă de conducerea spitalului pentru a
obţine avizul de redeschidere este însă incompletă. Chiar şi aşa , spune medicul Oana Nicolescu, o echipă DSP va
ajunge curând la spital pentru a verifica circuitele şi secţiile unităţii sanitare, inclusiv cea de ATI, ceea ce înseamnă că unitatea s-ar putea redeschide curând şi pentru pacienţii cu alte afecţiuni. La sfârşitul lunii martie, perioadă în care numărul pacienţilor infectaţi cu covid era foarte mare şi spitalele nu mai făceau faţă cu preluarea lor, jurnaliştii Focus au dezvăluit în exclusivitate că cele 16 paturi ultramoderne de ATI ale spitalului Witting stăteau nefolosite încă din data de 15 ianuarie, din lipsă de medici detaşaţi pentru a lucra aici. În spital au fost trataţi exclusiv pacienţi cu covid 19 de la sfârşitul lunii iulie a anului trecut.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: