Creşterea spectaculoasă a cazurilor noi de COVID-19 se va menţine în perioada următoare, potrivit col. dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, iar un român din doi nu are niciun fel de protecţie
Din păcate, avem peste 3.900 de cazuri confirmate şi raportate de infecţie cu SARS-CoV-2, în condiţiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de circa 8,2%, în ziua precedentă am avut de două ori mai puţine cazuri, cu aceeaşi rată de pozitivare“, a spus marţi, 14 septembrie, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar de boli infecţioase, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, CNCAV. Acest lucru înseamnă că, în perioada următoare, creşterea numărului de infecţii se va menţine. „De altfel, situaţia este explicată în primul rând de faptul că varianta Delta a devenit dominantă inclusiv în România şi, de asemenea, unu din doi români nu are niciun fel de protecţie faţă de această boală, în sensul că nu au fost nici vaccinaţi şi nu au trecut prin boală“, a punctat preşedintele CNCAV. Riscul de infecţie va rămâne chiar şi în oraşele în care rata de imunizare este ridicată. „Chiar în marile aglomerări urbane, unde rata de imunizare colectivă, fie prin boală, fie prin vaccinare, este de peste 50, chiar peste 60%, totuşi vorbim de 40% care se traduce în valoare absolută la sute de mii de persoane care nu au niciun fel de protecţie în faţa infecţiei cu SARS-CoV-2“, a explicat coordonatorul.